Experiența voluntariatului de la „Camp Cristia”:
„După cum ați auzit unii dintre voi, școala noastră a decis să se implice într-un proiect de voluntariat care se ocupă de ajutorarea refugiaților ucraineni ajunși în zona Sucevei. La Camp Cristia, acolo unde făceam și noi tabere cu școala, proprietarii și-au pus la dispoziție spațiile pentru a găzdui oamenii care au fugit din calea războiului. Dar, cum uneori s-a ajuns și la numărul de 100 de refugiați, cei de acolo au realizat că le-ar fi de ajutor câteva mâini de lucru în plus. In aceste condiții, conducerea școlii a început să trimită grupe de câte 4 elevi voluntari pentru a mai prelua din treburile proprietarilor suprasolicitați. Eu am avut ocazia să fac parte chiar din prima tură care a mers la Voroneț și să văd care e situația acolo […] Ce m-a încântatpe mine a fost atitudinea pozitivă a oamenilor de acolo și faptul că și copiii se distrau – se jucau sau se dădeau cu sania. Și noi, voluntarii, am avut un timp foarte frumos și chiar dacă treaba era adeseori destul de grea, o făceam cu plăcere, motivați de recunoștința ucrainenilor pentru ceea ce făceam […] Acești oameni și-au lăsat casa și tot ce aveau, neștiind dacă aveau să se mai întoarcă vreodată înapoi. Asta m-a făcut să prețuiesc mai mult pacea pe care o avem la noi în țară și să îmi fac partea cu și mai multă responsabilitate.”
Tudor Leonte, clasa a XI-a
„Personal, am fost foarte încântat să particip la acest proiect de voluntariat pentru că mi-ar plăcea să fiu tratat la fel dacă, la un moment dat, mă voi afla în situația lor. În grupe de câte patru, am plecat toți colegii de clasă, pe rând, ca să ajutam. De la spălatul vaselor, tăiatul și căratul lemnelor până la schimbat așternuturile paturilor, cu toții am fost dornici să ajutăm și să ne bucurăm în același timp. Pentru mine, această experiență a însemnat mai mult decât a munci pe brânci două zile. M-am bucurat să văd speranța pe care le-o ofeream refugiaților de acolo. De la șefi de fabrici până la oameni fără serviciu, toți, dintr-odată, se aflau în aceeași poziție nefericită și trăiau aceleași sentimente. O scenă care mi-a dat speranță a fost să văd copii care încă nu apucaseră să proceseze prin ce au trecut și se jucau nestingheriți pe dealurile înzăpezite, de parcă erau în vacanță. Îmi dau seama că nefiind atât de dependenți de lumea materială, asta le permitea să fie fericiți și în situații dificile, situație din care am avut de învățat. Vreau să încurajez pe toată lumea să participe la cât mai multe acte de voluntariat, pentru că mereu ai ceva nou de învățat, și orice faptă bună îți oferă o împlinire sufletească specială.”
David Rădoi, clasa a XI-a
„Pentru mine, voluntariatul înseamnă un act caritabil, din care poți învăța foarte multe lucruri noi și interesante. Pentru unii este „un deranj”. Însă dacă eu simt că pot ajuta pe cineva cu toată dragostea, acest lucru mă vindecă de orice sentiment neplăcut. Când am aflat despre situația din Ucraina și despre mamele care fug singure cu propriii copii de război, n-am mai stat pe gânduri și am mers la Voroneț. Drumul a fost destul de obositor, însă când am ajuns acolo, m-am pus direct pe treabă. Am început să spăl vase, să șterg mese, să dau cu mopul, să mătur, să tai lemne și să fac mult mai multe treburi […] Un moment din această experiență care m-a marcat a fost atunci când un domn în vârstă, într-un scaun cu rotile, a intrat în sala de mese plângând. Am aflat de la colegii mei că o rachetă i-a provocat un accident vascular cerebral și ambulanța l-a scos urgent din Kiev. I-am mulțumit lui Dumnezeu că l-a ajutat să scape cu viață, însă acel domn a rămas cu sechele pe viață, din păcate. Cele trei zile petrecute în Voroneț m-au ajutat să descopăr și o altă latură a omului. Am văzut persoane care păreau vesele, însă, în adâncul sufletului lor, era un gol imens și o durere insuportabilă. Mă bucur că am reușit să fac parte din acest proiect de voluntariat și aș repeta experiența ori de câte ori ar fi nevoie.”
Rami Hamada, clasa a XI-a
„Pot spune că experiența aceasta mi-a deschis ochii și m-a făcut să înțeleg cu adevărat esența suferinței și a tristeții. Deși majoritatea refugiaților zâmbeau, ochii lor spuneau altă poveste. Durerea de a-ți părăsi casa nu poate fi înțeleasă cu adevărat de nimeni care nu a experimentat-o, iar durerea de a lăsa un membru al familiei în urmă este covârșitoare. Voluntariatul în cadrul Taberei Cristia a fost o oportunitate din care am învățat cât de satisfăcătoare este munca în folosul celor din jur, mai ales într-un moment neprielnic ca acela. De asemenea, am realizat că aș putea fi mult mai mulțumitor față de anumite aspecte din viața mea.”
Tudor Dimitriu, clasa a XI-a
