111 ani de la nasterea lui Richard Wurmbrand - 24 de ani de Colegiul "Richard Wurmbrand"

24.03.2020 Noutăți

In 2020 s-au implinit 111 ani de la nașterea lui Richard Wurmbrand.

 

În urma campaniei care și-a propus identificarea celor mai importante personalități din cultura și istoria României, Andrei Cioroianu declara despre Richard Wurmbrand „Anonim alaltăieri, azi al 5-lea dintre românii tuturor timpurilor.” Fiind unul dintre cei mai mari predicatori creștini ai secolului al XX-lea, s-a născut la data de 24 martie 1909 într-o familie de evrei din București.

 

Wurmbrand a fost atras de comunism în perioada adolescenței, însă a abandonat repede orientarea comunistă și a devenit creștin. Mai târziu avea să petreacă 14 ani în închisorile comuniste din cauza activităților sale creștine care au atras adversitatea autorităților vremii.

 

Este răscumpărat de organizație norvegiană și se stabilește în cele din urmă împreună cu familia în Statele Unite ale Americii, unde înființează misiunea „The Voice of the Martyrs”, care va lupta pentru drepturile creștinilor persecutați din întreaga lume.

 

În fața Senatului american face cunoscute atrocitățile la care sunt supuși creștinii din țările comuniste, apelând la argumentul cel mai puternic: rănile de pe trupul său. Timp de trei ani de zile textul primei lui mărturisiri a fost cel mai bine vândut document editat de guvernul american, iar cărțile sale au fost publicate în peste 70 de țări. Wurmbrand este și astăzi cel mai tradus autor român.

 

În 1990, la întoarcerea în țară, a depus flori la mormintele torționarilor săi. Moare la Glendale, California, la 17 februarie 2001, lăsând moștenire tuturor sarcina de a duce mai departe mesajul iubirii și al iertării.