
#ȘcoalaOnline
Dragi părinți și elevi, este o perioadă pe care trebuie să o gestionăm fără să ne panicăm, dar să fim înțelepți și precauți. Conștientizăm, încă o dată, că viața este un dar de la Dumnezeu și realizăm care sunt lucrurile cu adevărat importante. De aceea, vă încurajăm să respectați toate recomandările autorităților și să profitați de acest mod nou de funcționare a societății!
De săptămâna viitoare, elevii vor intra într-un program de învățare/studiu online, cu ore de 40 de minute și pauze de 20 de minute. Va fi o ocazie extraordinară de învățare și pentru noi, profesorii, și pentru copii. Elevii vor descoperi beneficiile tehnologiei (telefoane, calculatoare, tablete), în procesul de învățare, iar noi, cadrele didactice, ne vom upgrada, încercând să compatibilizăm limbajul pe care-l vorbesc copiii în secolul 21 cu felul în care predăm. Copiii trebuie să fie foarte serioși cu această nouă metodă de învățare și responsabili cu ce li se va cere să facă!
Azi, împreună cu domnul profesor Enciu Stoica, toți colegii învățători și profesori au avut parte de două sesiuni de formare online. Elevii de la ciclul primar vor folosi aplicația ZOOM, iar elevii de la ciclul gimnazial și liceal vor folosi aplicația Teams de la Microsoft.