
Tabără de iarnă la Vatra Dornei
În vacanța intersemestrială, echipa de baschet a Colegiului „Richard Wurmbrand” – under 15 condusă de dl. prof. Cătălin Baciu a fost într-un cantonament la Vatra Dornei.. Anul acesta am fost cazați la Pensiunea Dariana – Vatra Dornei, iar mesele le-am servit la Pensiunea Pop.
Dorința liderilor, prof. Cătălin Baciu și prof. Cristian Lucaci, a fost aceea de a petrece un timp de calitate cu acești adolescenți și să investim mai mult în viața acestora. Credem că mentorarea este singura modalitate prin care viața lor se poate schimba și care îi poate transforma în liderii de mâine a societății, a școlilor, a orașului, a bisericii, etc.
În acest demers, ne-am propus să abordăm un personaj care se aseamănă mult cu ceea ce ei exăperimentează astăzi ca adolescenți, astfel am ajuns la Iosif din cartea Genesa. În fiecare zi am avut o sesiune în care am prezentat principii din viața lui Iosif și am discutat aplicații concrete pentru vârsta lor.
Vom continua și în acest semestru călătoria pe care am început-o în luna septembrie, cu doar șapte elevi. Încercăm să ținem sus standardul și să îi încurajăm să își formeze și câteva discipline spirituale personale: lectură biblică, scrierea unui gând, a unei experiențe trăite într-un jurnal personal, memorarea Scripturii și încurajarea altor colegi de clasă de a se alătura acestui grup.
Tot în această perioadă, băieții au petrecut un timp frumos și util, jucând baschet în sală, fotbal pe zăpadă, luând primele lecții de schi, iar seara jucând board-games în cabană.
În perioada 13-17 iulie 2015, Colegiul „Richard Wurmbrand” va organiza o tabără internațională împreună cu o echipă din Birmingham, Al, Statele Unite ale Americii. Evenimentul va fi organizat la Sucevița pentru elevii claselor a VIII-a, a IX-a și a X-a.