
Muzeul Kogălniceanu – gazdă pentru elevii noștri
Cu ocazia săbătoririi a 156 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, elevii Colegiului „Richard Wurmbrand” au organizat o lecție interdisciplinară a Catedrei de istorie și a Catedrei de limba și comunicare, în parteneriat cu Muzeul „Mihail Kogălniceanu”.
La eveniment au participat clasele a IX-a A, a XI-a A și a XII-a A. Activitatea, intitulată „Biruit-au gândul”, a fost o punere în scenă a momentului Unirii. Introducerea în epoca Unirii a fost realizată de domnișoara profesoară de istorie Lavinia Beșliu; a urmat momentul punerii în scenă cu celebrul discurs al lui Mihail Kogălniceanu și un recital la pian susținut de eleva Mara Botezatu, din clasa a IV-a.
Evenimentul a fost încheiat de către doamna muzeogaf Mihaela Tudose care a făcut o incursiune în istoria socială și culturală a secolului al XIX-lea în Principatele Române. Dumneaei a evidențiat personalitatea lui Mihail Kogălniceanu și apoi a prezentat elevilor muzeul.
Câteva impresii ale elevilor:
„Timpul petrecut la Muzeul Kogălniceanu a fost extraordinar! Am trăit experiențe și momente pe care, cu siguranță, nu le voi uita. Am întâlnit oameni deosebiți care ne-au împărtășit din experiențele lor, dar și din istoria marelui scriitor, Mihail Kogalniceanu. Activitatea noastră a ținut în jur de două ore; pot să vă spun că nici nu m-am uitat la ceas, pentru că, în acest timp, m-am simțit bine și am auzit lucruri noi. Acest eveniment m-a ajutat să îmi dezvolt capacitatea de a vorbi în public și de a asculta. Am învățat să lucrez în echipă și să-l încurajez pe cel de lângă mine, dar, mai presus de toate, am avut oportunitatea de a experimenta lucruri noi.” (Andra Pelin, a XI-a A)
„A fost o experiență foarte frumoasă care mi-a creat o viziune asupra lumii în care a trăit Kogalniceanu: cu domnișoare îmbrăcate în rochii lungi, cu pălării și mănuși, cu încăperi enorme mobilate luxos, pe gustul celor din înalta societate . Această viziune a fost completată și de informațiile prețioase pe care le-am primit.” (Bianca Condrea, a IX-a A)
„Nimic nu este mai frumos decât cuvintele ce se transformă în fapte. La muzeul lui Mihail Kogalniceanu am putut experimenta trecutul și am putut vedea ceea ce au zărit numai strămoșii nostri. Este uluitor că, prin prisma unei singure piese de artă, să poți analiza cu de-amănuntul, viața unei persoane ‘ce a gândit din întuneric”. (Z. Ornea).
„Ni s-au dezvăluit secrete auzite doar de urechile casei… am mers pe unde a umblat și am ascultat istoria lui, dar, mai presus de toate, am avut onoarea de a sta alături de cel care a fost Mihail Kogalniceanu, cel care a luptat pentru nația noastră.” ( Sabina Baciu a IX-a A)