Pădurea „interdisciplinară”

Pădurea „interdisciplinară”

WP_20131217_018Școala înseamnă cunoaștere, muncă în echipă și coordonare. De o asemenea provocare au avut parte atât elevii, cât şi profesorii care predau la clasa a VIII-a a Colegiului „Richard Wurmbrand”. Doamna profesoară de biologie Sofica Vană a propus organizarea unei lecţii interdiciplinare cu tema Pădurea.

Elevii s-au grupat în echipe şi au lucrat diferite proeicte, cu scopul de a aborda tema sugerată din diverse perspective: biologie, cultură civică, chimie, geografie, educaţie tehnologică, limba română şi, nu în ultimul rând, matematică. Aşadar, uniţi în jurul unei probleme de interes şi de actualitate, elevii s-au pregătit temeinic şi au demonstrat că pădurea reprezintă nu numai ecosistem deosebit, cu un biotop și o biocenoză specifice, ci și un spațiu în care au loc reacții chimice în lanț.

De asemenea, elevii au reținut că pădurile sunt de mai multe tipuri (de foioase, de conifere), că lemnul este un material important în construirea diverselor piese de mobilier. La acestea se adaugă faptul că, din punct de vedere civic, noi trebuie să ocrotim pădurea, iar din perspectivă literară, pădurea este un topos care a inspirat mulți scriitori, aceștia surprinzând-o în diverse ipostaze (de martor, de confident, de topos magic sau spațiu securizant).

Ora a culminat cu o serie de probleme matematice care au vizat calcularea numărului de „x” copaci, bineînțeles, dar și gândirea logică și chiar imaginația.

Felicitări elevilor de clasa a VIII-a și felicitări domnișoarei profesor coordonator, Sofica Vană!