
Vizită la laboratoarele Facultății de Fizică – UAIC
Cu ocazia evenimentului „Zilele porților deschise” am vizitat Facultatea de Fizică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași.
Primul laborator a fost cel de fizica plasmei, unde am observat descărcări electrice în gaze ionizate și copiii au fost entuziasmați de fenomenul luminos, observat în lampa cu plasmă.
Următorul laborator a fost cel de electricitate și magnetism. Aici am luat parte la producerea fulgerelor prin rotirea unor sfere metalice și electrizarea unor foițe subțiri din hârtie. Un alt experiment a făcut referire la comportarea substanțelor în azot lichid, la -200 grade celsius, când acestea devin casante.
Am mai vizitat labortatoarele de optică, spectroscopie și laseri, cel de fizică moleculară și cel de biofizică și fizică medicală. În cele din urmă, am observat înregistrarea automată a activității electrice musculare. De asemenea, elevilor li s-a înregistrat o fotografie în infraroșu, folosind camera termală.
Copiii au dovedit receptivitate, bună dispoziție și au acceptat provocările lansate de profesorii uiversitari. A fost o zi câștigată!