
De la bobul de grâu la pâinea caldă
În cadrul proiectului „De la bobul de grâu la pâinea caldă”, elevii clasei a II-a împreună cu dna. învățător Aurica Pintilie au vizitat firma AGROPAN, unde mirosul de pâine proaspătă te întâmpina chiar de afară.
După ce au văzut malaxorul, cuptoarele, tăietorul și modul în care se ambalează pâinea, copiii au modelat din aluat colăcei sau ce a dorit fiecare: arici, pești, meduze.
Era foarte cald, curgeau broboane de transpirație pe frunțile lor, dar se străduiau să învingă bucatele de aluat. Au aflat, astfel, că de la bobul de grâu până la pâinea caldă e drum lung, parcurs cu multă muncă.
La sfârșit, când au fost serviți cu pâine proaspată, au recunoscut că niciodată n-a fost pâinea mai gustoasă ca cea obținută în urma efortului
Să ne rugăm ca Dumnezeu să dea ploi și căldură pentru ca bobul de grâu să crească, să se coacă și să ne bucure.