
Grüße zum Oktoberfest!
Vineri, 5 octombrie 2012, liceenii de la Colegiul „Richard Wurmbrand”, coordonaţi de domnişoara profesor Raluca Pelin, au sărbătorit împreună cu câţiva profesori Oktoberfest.
Participanţii au fost invitaţi într-o călătorie de descoperire a Germaniei, a culturii şi tradiţiilor acestei ţări, prin proiectele prezentate de elevi şi concursul de cultură generală.
Nu au lipsit faimoşii covrigi bavarezi şi sucul de mere alături de alte specialităţi din spaţiul german.
Muzica specifică zonei bavareze a transportat auditoriul în atmosfera unei adevărate Oktoberfest, iar formaţia înfiinţată cu ocazia acestei sărbători i-a încântat pe cei prezenţi.