Interviu cu Mihai Wurmbrand

Interviu cu Mihai Wurmbrand

Interviu realizat de dna. prof. Rebeca Lucaci cu dl. Mihai Wurmbrand, fiul lui Richard și al Sabinei Wurmbrand.

Î: Ce semnificaţie are în inima dumneavoastră faptul că o şcoală din România poartă numele lui Wurmbrand?

R: Am sentimente de recunoștință față de fondatorii și față de conducerea acestui colegiu care au ales numele familiei noastre și, în acest fel, au continuat în mod concret lucrarea sa generală de binefacere, pentru că au fost inspirați de suferința pentru credința sa creștină timp de 14 ani în închisorile comuniste, trăirea creștină și mesajul creștin adus lumii de către tatăl meu, pastorul Richard Wurmbrand. Îmi dau seama că fondatorii acestui colegiu înțeleg că exemplul luat este acela de a lupta dârz, fără compromisuri, pentru idealurile creștine, o luptă care nu implică automat un succes secular. Mă rog pentru cei care au început și cei care vor continua ca să urmeze o scurtă predică a lui Richard Wurmbrand, în care menționa un verset biblic: „să nu obosiți în a face binele.” Copiii acestui colegiu trebuie să învețe aceasta.

Î: Povestiți-ne o amintire dragă, legată de tatăl dumneavoastră.

R: În decembrie 1965 tatăl meu, pastorul Richard Wurmbrand, atunci în vârstă de 56 ani era proaspăt răscumpărat de către Occident din Romania comunistă pentru suma de 10.000 de dolari, după ce petrecuse 14 ani în puşcăria comunistă. Pe la mijlocul lui Ianuarie 1966, într-o capelă din Oslo, Norvegia, tatăl meu a fost întrebat de către un colonel american, „De ce să nu co-existăm cu comunismul?” Fără să rostească vreun cuvânt, pastorul Wurmbrand a coborât de pe podium, s-a dus la colonel, i-a luat portofelul din buzunar şi l-a pus în buzunarul său. Apoi pastorul Wurmbrand şi-a întins mâna şi a spus, „Hai să dăm mâna şi să fim prieteni. Portofelul tău este în buzunarul meu. De ce să nu co-existăm?” Înapoind portofelul colonelului înmărmurit, el a explicat cum comuniştii au luat jumătate din Europa, majoritatea Asiei şi bineînţeles că doreau să co-existe. Fiecare hoţ ar dori să co-existe cu poliţia. S-ar putea să nu avem un leac pentru cancer, însă ne luptăm împotriva lui şi nu concepem că putem „co-exista.” Acest colonel a fost aşa de impresionat, încât a rugat audienţa să facă o strângere de fonduri şi să-l trimită pe acest nou refugiat cu mesajul său dramatic în America.

Î: Ce s-a întâmplat după ce ați ajuns în America?

R: După trei luni, pastorul Wurmbrand ateriza singur în New York, unde avea doar câteva contacte, şi a hotărât să se reîntoarcă în aceeaşi săptămână în Europa. Cu excepţia câtorva invitaţii la unele capele mici, pastorul Wurmbrand dându-şi seama cât de repede se duc banii pe motel şi pe transport a considerat această călătorie un eşec. A sunat totuşi pe un misionar iudeo-creştin, din Philadelphia, cu care corespondase înaintea celui de-al doilea război mondial. Acest pastor Bucksbazen l-a invitat să ia trenul şi să vină la el pentru o zi. Dorea să-l vadă pe omul cu care corespondase cu atâţia ani în urmă.

După o oră de discuţie, misionarul american l-a îndemnat pe pastorul Wurmbrand să se întoarcă în Europa cât mai repede. „Vorbeşti bine engleza, însă cu accent străin foarte pronunţat. Eşti prea bătrân şi prea bolnav pentru a păstori o biserică americană. Nu o să poţi nici măcar să îţi întreţii familia.” Acestea au fost cuvintele lui descurajatoare. Apoi l-a luat dus să viziteze puţin centrul Philadelphiei înainte ca să se întoarcă la gară. Circulaţia era oprită. Aşa a fost că tocmai atunci avea loc cel mai mare miting „pro-stânga” din SUA la care au participat mai mult de 60.000 de persoane.

Un pastor prezbiterian s-a adresat mulţimii, lăudându-i pe comunişti. Apropiindu-se pentru a auzi mai bine, refugiatul Wurmbrand, de mai puţin de 5 zile pe Noul Continent, singur, fără nici o ezitare, a sărit pe podium, s-a dus direct la microfon, l-a dat la o parte pe vorbitor şi a început să strige la microfon. „Fraţii voştri creştini suferă sub comunism şi dumneavostră, un pastor, în loc să lăudaţi martirajul creştinilor, îi lăudaţi pe torţionarii lor. Sunteţi un Iuda. Nu ştiţi nimic despre comunism. Eu sunt doctor în comunism.” Şocat, pastorul prezbiterian a început să râdă, „Nu există un astfel de lucru, ‘doctor în comunism’!” „Îţi voi arăta referinţele mele,” a replicat Wurmbrand. Apoi şi-a dat jos cămaşa pentru a le arăta cicatricile adânci de pe pieptul său, rezultat al tratamentului aplicat de torţionarii comunişti în anii lungi de încarcerare. „Vi se pare corect provocarea unor astfel de dureri şi cicatrici unui coleg slujitor?”

Şi astfel, pastorul Wurmbrand şi-a continuat discursul şi a încheiat protestul. Poliţia a intervenit şi l-a rugat pe tata să se îmbrace. Mulţimea de reporteri l-a înconjurat, rugându-l să le acorde un interviu. Şi de aceea a trebuit să îşi prelungească şederea la prietenul din Philadelphia. În următoarea zi peste 80% din ziarele importante din America aveau pe prima pagină o fotografie cu tatăl meu fără cămaşă şi un articol despre ceea ce l-a determinat pe pastorul luteran să îşi dea jos cămaşa şi să încheie mitingul pro-stânga. Invitaţiile au început să curgă şi pastorul Wurmbrand a trebuit să îşi prelungească cu încă două luni şederea în SUA şi să se reîntoarcă de două ori pentru perioade destul de lungi. În cele din urmă am imigrat în SUA şi am început o organizaţie misionară mondială pentru a-i ajuta pe creştinii persecutaţi din ţările comuniste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *