De la 1 Decembrie 1918 la 1 Decembrie 2011

De la 1 Decembrie 1918 la 1 Decembrie 2011

În contextul atât de sensibil al Zilei Naţionale a României, sărbătorită,  din 1990, în fiecare an la 1 Decembrie, Colegiul Richard Wurmbrand nu se putea plasa în afara acestui moment de excepţie.

            Prelegerile atât la ciclul gimnazial (str. Smârdan) cât şi la ciclul liceal (str. Roşcani) au fost susţinute de dl. prof. dr. GERD FRANCK. Intervenţiile domnului profesor au fost dublate de intervenţiile punctuale ale unor elevi ai Colegiului interesaţi în mod evident de evenimentele capitale, fundamentale ale fenomenului de constituire şi afirmare ale statului modern şi contemporan român :

 –       Edmond Profiri (cl. a VIII – a),  ROMÂNIA LA PARIS. 1919-1920.

–       Darius Chira (cl. a IX-a A) – DE LA MIHAI VITEAZUL LA 1 DECEMBRIE 1918 ;

–       Ioana Galbân (cl. a XII-a A)– ROMÂNIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL ;

–       Claudiu Vieru  (cl. a XI-a A) – 1 DECEMBRIE 1918. SEMNIFICAŢII.

Domnul dr. GERD FRANCK, prof. de istorie la Colegiul Richard Wurmbrand,  a lansat, în această conjuctură, o nouă provocare, provocare generată de ceea ce a reprezentat şi reprezintă momentul 24 ianuarie 1859, moment cunoscut în Istoria Românilor drept Mica Unire, Unire patronată de figura emblematică a lui Alexandru Ioan Cuza. Sunt aşteptaţi să participe elevi ai colegiului, cadre didactice, dar şi părinţi pasionaţi de istoria naţională.

__________________________________________________________________________________________________

UN MOMENT UNIC ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

01  DECEMBRIE  1918

 Formarea statelor naţionale şi a naţiunilor sunt procese istorice de lungă durată, de mare complexitate, determinate de anumite conjucturi, dar şi de gradul de dezvoltare al unei societăţi. Istoria spaţiului românesc acoperă mai bine de două milenii şi jumătate de istorie scrisă. De la unitatea politică creată de Burebista şi Decebal s-a ajuns mai apoi, în Evul Mediu Timpuriu, la ipostaza formaţiunilor de tip statal. Din secolele XIII-XIV până în veacul XIX în spaţiul extracarpatic românii au trăit organizaţi în două state – Moldova şi Ţara Românească (Transilvania spaţiu-ţintă a expansiunii maghiarii a avut o evoluţie politică şi culturală diferite). Tentative de unire politică au existat în tot acest interval. Momentele premergătoarele unirii realizată de Mihai Viteazul la 1600 „poartă semnătura” lui Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ioan Despot, Alexandru Lăpuşneanu, Petru Şchiopul.

Anul 1600, an simbol pentru istoria românilor este dominat, de la Tisa până la Nistru şi din Carpaţii Păduroşi până la Dunăre, de figura marelui voievod şi domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi Moldovei – Mihai Viteazul. Unirea a fost în acest context doar una politică şi asta întrucât românii nu reprezentau o naţiune, ci doar un popor ataşat de valori, dinastii, trecut şi simboluri diferite. Trecerea de la faza conştiinţei de neam la conştiinţa naţională, de la stadiul de popor la cel de naţiune a fost un fenomen lent care s-a petrecut în intervalul 1600-1800 (momentul culminat a fost reprezentat de activitatea iluministă a Şcolii Ardelene).

Secolul XIX supranumit şi „secolul naţionalităţilor” marchează trecerea la modernitate a întregii societăţi româneşti. El este jalonat de momente istorice importante, momente care au pregătit Unirea de la 1 decembrie 1918: Revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821, Revoluţia burgheză de la 1848, Unirea mică de la 1859, instalarea ca domnitor a principelui Carol în 1866, Războiul de independenţă din 1877-1878, proclamare regatului în 1881.

Din punct de vedere ideologic, un reper care i-a potenţat pe oamenii politici români a fost unirea Moldovei cu Ţara Românească, unire realizată politic în ianuarie 1859. Evenimentul le-a dovedit românilor că unirea tuturor într-un singur stat este posibilă. Pentru cei mai mulţi regăţeni şi ardeleni, la începutul veacului XX, realizarea statului naţional unitar român era doar o chestiune de timp.

Crizele care afectează imperiile multinaţionale (austro-ungar, rus şi otoman) în intervalul 1900-1914, tensiunile din planul relaţiilor internaţionale, dar şi politicile revanşarde ale unor puteri europene generează prima conflagraţie mondială (1914-1918). România, plasată la periferia geografică a Europei, îşi proclamă neutralitatea, în intervalul 1914-1916, faţă de cele două blocuri militare – Antanta şi Puterile Centrale. Vara anul 1916, extrem de tensionată în plan politic intern şi internaţional, este vara marilor decizii – România intră în războiul mondial de partea Antantei (Rusia, Marea Britanie, Franţa, Italia). Scopul declarat al oamenilor politici români în frunte cu Ion I.C. Brătianu – unirea Transilvaniei şi Bucovinei cu România. După momentele tragice din iarna anului 1916 şi 1917, revoluţia bolşevică creează premizele unirii Basarabiei cu România (deziderat înfăptuit în 9 aprilie 1918). Înfrângeriile suferite şi mai apoi capitularea Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia), în toamna anului 1918, provoacă în plan european un adevărat haos. Popoarele asuprite politic şi discriminate cultural cer răspicat recunoaşterea dreptului la autodeterminare. Românii din Bucovina, întruniţi la Cernăuţi, se pronunţă pentru unirea cu România, eveniment petrecut în 28 noiembrie 1918.

Momentul culminant al luptei purtate de români pentru desăvârşirea unităţii naţional statale este reprezentat de Unirea Transilvaniei, Banatului şi a Părţilor Ungureşti cu România, unire hotărâtă prin voinţă populară la Alba Iulia, în 1 decembrie 1918 (au participat 1228 de delegaţi şi peste 100.000 de români).

La înfăptuirea Marii Unirii au contribuit toate forţele şi categoriile sociale interne, diaspora românească, armata, biserica, dar şi personalităţii politice precum: regele Ferdinand I, regina Maria,  Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, Ion Nestor, Take Ionescu, Ion Inculeţ, Nicolae Iorga, Alexandru Marghiloman.

Rezolutia semnata de Marea Adunare Nationala proclama: deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare, votul obstesc, egal si secret pentru ambele sexe, desavarsita libertate de presa, asociere si intrunire, reforma agrara redicala. Legea Unirii a fost ratificata prin Decretul-Lege Nr.3631 din 11 decembrie 1918 de catre Regele Ferdinand I si votata de Adunarea Deputatilor in sedinta din 29 decembrie 1919, in unanimitate.

Voinţa românilor a fost sancţionată pozitiv si în cadrul lucrărilor Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920), când unirea a fost recunoscută internaţional. În plan intern, noua realitate teritorială a fost acceptată, cu mai mult sau mai puţin formalism, şi de minorităţile naţionale (maghiari, germani, evrei, sârbi, ruteni, ruşi).

Românii trăiau acum organizaţi în graniţele fireşti, etnice şi geografice (Carpaţii – Dunăre; Nistru – Tisa), într-un cadru favorabil dezvoltării economice, sociale, culturale şi politice.

Evenimentele din anul 1918 încheie un proces firesc – cel de constituire a statului naţional român care în Europa Occidentală s-a încheiat în veacurile XV-XVII.

Inainte de Revolutia din 1989, Ziua Nationala a Romaniei a fost sarbatorita in trei zile diferite.

Prima, la 10 Mai, celebra trei evenimente importante pentru istoria noastra:

– Depunerea juramantului de Regele Carol I in fata Parlamentului (la 1866)

– Proclamarea Independentei (1877)

– Ridicarea Romaniei la rangul de Regat (la 1881, prin incoronarea lui Carol I ca rege).

A doua, la 23 august, dupa 1947, zi ce omagia „revolutia de eliberare sociala si nationala, antifascista si antiimperialista”. Ziua era celebrata cu manifestari grandioase, pregatite cu luni intregi in avans, in orase sau pe stadioane, cu defilari si parade la care luau parte pionerii si utecistii.

A treia, dupa 1898, pe 01 Decembrie, sarbatoreste Marea Unire. In aceasta zi se organizeaza spectacole, concerte, conferinte si este sarbatorita si de comunitatile de romani si alte tari.

La multi ani, Romania! 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *